
Scopul operatiei
Unul dintre factorii care participa la construirea unui armonic echilibru al fetei este forma si marimea barbiei. Pacientii potriviti pentru o interventie chirurgicala de acest gen sunt cei care au din nastere barbia tesita sau ''fara vlaga'', lipsa barbiei dupa un accident sau ca parte dintr-un lifting in cazul unui surplus de piele pe linia maxilara.
Implantul de barbie este din silicon solid (spre deosebire de cel lichid care se foloseste ca filler). Acest material isi pastreaza forma si nu se raspandeste in corp.
Procedura operatorie
Implantul se introduce in corp printr-o interventie chirurgicala.
Exista doua procedee de a introduce implantul in spatiul sau din barbie:
- printr-o incizie in gura
- incizie exterioara sub barbie
Exista si o optiune nonchirurgicala, de injectare a unei substante de umplere in zona barbiei. Nu este o procedura foarte indicata, deoarece tratamentul e provizoriu si in decursul timpului, se poate produce o asimetrie intre zone diferite ale barbiei.
In clinica noastra, chirurgul, prefera sa introduca implantul prin gura, neexistand, astfel, nici o cicatrice exterioara si vizibila.
Riscuri si Complicatii
Ca si la orice alta interventie chirurgicala, si aici exista efecte secundare si riscuri. Efecte normale dupa operatie sunt: tumefierea zonei operate, dureri, cheaguri subcutanate si “paralizie” a zonei. Aceste efecte sunt temporare si dispar de la cateva zile la cateva saptamani de la operatie.
Exista complicatii ce pot aparea dupa operatie: infectii, sangerari, pierderea sensibilitatii zonei operate, foarte rar, respingerea implantului; riscurile acestea, desi sunt foarte rare, dar exista. La oricare dintre aceste complicatii exista cate o procedura de tratament care urmeaza sa conduca la o insanatosire totala.
Perioada postoperatorie
Practic, la acest gen de operatie, perioada de insanatosire consta in disparitia tumefierilor si a cheagurilor din zona operata si dureaza o saptamana, sensibilitatea revenind dupa cateva saptamanide la operatie.
In prima saptamana se vor respecta urmatoarele indicatii:
- se va clati gura cu apa de gura, zona operata fiind greu de spalat dintii cu periuta.
- prima saptamana de la operatie nu trebuie sa se atinga zona operata cu limba sau degetele ptr a nu se infecta.
- se indica sa se manance in prima saptamana doar mancare moale (iaurt, puree, supa) si nu prea calda.
- Nu se vor bea bauturi calde sau fierbinti.
